Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League dintre Atalanta și Bayer Leverkusen care va avea loc la Dublin.
Înainte de marele meci, centralul din Carei a dezvăluit numele omului care i-a schimbat complet cariera.
Istvan Kovacs a fost delegat să arbitreze finala Europa League dintre Atalanta și Bayer Leverkusen. Înainte de meciul care se va disputa în Irlanda, UEFA a decis să-l intervieveze pe centralul din Carei.
Kovacs a mărturisit că va fi un moment cu adevărat special pentru el să aibă ocazia să arbitreze finala de la Dublin. Printre altele, Kovacs a ținut să-i mulțumească și lui Istvan Szilagyi, președintele Asociației Județene de Fotbal din Satu Mare, pentru susținerea acordată.
„Finala Europa League va fi un moment de mândrie pentru mine, pentru echipa care e alături de mine și, în general, pentru fotbalul românesc.
Le datorez multor oameni de acasă un mare mulțumesc pentru succesul pe care l-am avut în carieră. Mulți oameni m-au ajutat cu sfaturi bune sau sprijin atunci când am avut momente dificile.
Președintele comisiei de arbitri din România, Kyros Vassaras, a ajutat la îmbunătățirea multor lucruri în jocul intern pentru noi și există o singură persoană care este lângă mine de când am început – Istvan Szilagyi – și îi mulțumesc în special pentru că m-a susținut mereu”, a spus Istvan Kovacs pentru UEFA.
FRF a anunțat oficial delegarea lui Istvan Kovacs pentru finala UEFA Europa League care va avea loc la Dublin.
„Centralul român va bifa a doua finală europeană arbitrată, după cea din Conference League, ediția 2022. Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA să conducă finala Europa League de miercuri, 22 mai, de la Dublin: Atalanta (Italia) – Bayer Leverkusen (Germania).
Din brigada pentru această finală vor face parte și conaționalii Vasile Marinescu și Ovidiu Artene, asistenți, și Cătălin Popa, asistent VAR.
Alături de aceștia vor fi al patrulea oficial Ivan Kruzliak (Slovacia), asistenul de rezervă Branislav Hancko (Slovacia), în timp ce în camera VAR se vor afla Paulus van Boekel (Țările de Jos), arbitru VAR, și Rob Dieperink (Țările de Jos), suport VAR”, se arată în comunicatul emis de FRF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER