Mihai Onicaș, noul Rădoi al Stelei, este bucuros de faptul că jucătorii antrenați de Cristiano Bergodi au demonstat că formează o echipă bună și unită. În ciuda faptului că grecul Kapetanos a fost eliminat, jucătorii lui Bergodi s-au mobilizat exemplar și au reușit să facă un pas important în ecuația calificării.
"Nu este tranșată calificarea. Am făcut un joc bun, am câștigat și sperăm să obținem o victorie și la Budapesta. Azi am demonstrat că suntem o echipă bună și formăm un grup unit. Toată lumea știe că 2-0 este scorul cel mai periculos și trebuie să avem grijă la meciul retur să nu facem niciun pas greșit", a spus Onicaș la finalul meciului.
Închizătorul s-a aflat pentru prima dată în fața unui stadion aproape plin și a rămas impresionat de atmosfera creată de fanii steliști. "Mi-a plăcut atmosfera din tribune, a fost extraordinară. Cred că de mult nu a mai fost în Ghencea o asemenea atmosferă pentru că în ultimul sezon Steaua nu a jucat prea bine. Nu mi-a venit să cred când am intrat pe gazon și am văzut 20.000 de spectatori. Am avut mari emoții", a explicat Onicaș.
El a mai precizat că jucătorii steliști au hotărât la sfârșitul partidei să-și aplaude adversarii în semn de fair-play.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER