Ovidiu Perianu a impresionat în Backa Topola – FCSB. „A lăsat impresia că joacă de vreo două campionate acolo!”

Ovidiu Perianu a fost titularizat de Mihai Pintilii la meciul jucat de FCSB pe terenul celor de la Backa Topola, scor 6-6 (5-4 după loviturile de la 11 metri), iar George Ogăraru s-a declarat impresionat de tânărul fotbalist al fostei vicecampioane a României.

Fotbalistul în vârstă de 18 ani a avut o evoluție bună în partida jucată pe terenul celor de la Backa Topola, iar George Ogăraru, fostul oficial al celor de la Viitorul, a avut numai cuvinte de laudă la adresa acestuia și a scos în evidență spiritul de luptător al lui Ovidiu Perianu.

Ovidiu Perianu a impresionat după Backa Topola – FCSB

„Mi-a plăcut foarte mult Perianu. El a dat impresia că joacă de vreo două campionate acolo. A controlat mijlocul terenului, a mutat jocul de pe o parte pe alta, a știut și când să temporizeze, și când să accelereze. A fost și coautor la câteva pase decisive.

Mi-a plăcut foarte mult. Chiar dacă a fost și călcat, și lovit, a dus meciul până la final, iar execuția de la penalty a fost foarte bună. M-am bucurat pentru el. Aș fi fost trist pentru el, e un jucător care promite foarte mult”, a declarat George Ogăraru, pentru Digi Sport.

FCSB, duel cu Slovan Liberec în turul 3 preliminar al Europa League

FCSB a reușit să treacă de Backa Topola în turul 2 preliminar al Europa League, chiar dacă nu mai puțin de 18 cazuri de COVID-19 au fost înregistrate la gruparea roș-albastră înaintea meciului. Astfel, formația antrenată de Toni Petrea se va duela cu Slovan Liberec în turul 3 preliminar, pe Arena Națională, joi, 24 septembrie.

Slovan Liberec, adversara FCSB-ului din turul 3 preliminar al Europa League, a avut o misiune ușoară în turul doi, după ce a trecut cu 5-1 de lituanienii de la Riteriai.

Publicat: 18 09. 2020, 08:50
Actualizat: 18 09. 2020, 08:53