Palacio i-a lăsat muți pe cei de la CFR, dar l-a făcut să se bâlbâie pe omul care îl lăsase rezervă!** Reacția lui Stramaccioni, citită pe buze de toată presa:

Inter Milano a învins campioana României cu 2-0 în prima manșă a 16-imilor Europa League și este cu un pas în faza următoare a competiției. Returul din Gruia a fost ușurat pentru italieni de dubla lui Palacio, omul care a intrat pe teren abia după 10 minute de joc și asta numai datorită accidentării stupide, dar destul de serioasă, suferită de conaționalul Diego Milito.

Argentinianul cu codița norocoasă a deschis scorul în minutul 20 cu un lob peste Felgueiras și a liniștit partida după începutul mai bun al ardelenilor. Palacio și-a dublat însă numărul reușitelor din meci cu o execuție similară în ultimele 4 minute de joc regulamentare și a stârbit o reacție de admirație din partea antrenorului Stramaccioni, care îl lăsase pe bancă în startul meciului.

„Câtă calitate, câtă calitate…”, au fost cuvintele pe care le-a rostit tehnicianul italian după cel de-al doilea gol al atacantului, aproape sinonim cu o calificare în optimile competiției.

Publicat: 15 02. 2013, 00:27
Actualizat: 15 02. 2013, 00:28