Panathinaikos avea 2-0 cu Bilbao în minutul 68 și se gândea deja la returul de pe San Mames, dar situația a „escaladat rapid”. Ce a reușit echipa care a eliminat Dinamo e cu adevărat impresionant
Panathinaikos Atena și Athletic Bilbao sunt protagonistele celui mai frumos meci al serii în Europa League. În minutul 68 al turului play-off-ului, grecii conduceau cu 2-0 și erau mari favoriți la calificare, dar bascii au revenit incredibil și au avut nevoie de doar șase minute pentru a trece în avantaj.
În fața a zeci de mii de fani care au creat din nou o atmosferă specială, Panathinaikos a început bine meciul și a deschis scorul în minutul 29, prin Lod. În minutul 55, pe contraatac, Cabezas a catapultat în vinclu o minge din interiorul careului, iar grecii se gândeau deja cum vor aborda returul de pe San Mames de la un avantaj considerabil. Doar că planurile elenilor nu au coincis cu cele ale echipei lui Kuko Ziganda, iar în minutul 68 a început adevărata petrecere.
Servit ca la carte de Muniain, Aduriz a făcut exact ce știe mai bine, s-a înălțat peste o apărare adormită și a redus diferența. N-aveau să treacă decât trei minute, iar o centrare a lui Balzeniaga, la colțul lung, a poposit la piciorul lui De Marcos, care nu a ratat. De la 2-0 la 2-2 în doar trei minute și bascii deveneau, brusc, favoriți la calificare. În minutul 74, pe un contraatac, Inaki Williams a căzut spectaculos în careu, l-a impresionat pe arbitru și a obținut penalty-ul dorit, iar veteranul Aduriz a făcut 3-2, cu emoții, după o scăriță trimisă pe colțul ales de goalkeeper-ul Vlachodimos.
Panathinaikos – Athletic Bilbao s-a terminat 2-3, iar formația care a eliminat Dinamo în turul al treilea preliminar al Europa League e acum mare favorită la calificarea în grupele competiției.