Fostul jucător al lui Panathinaikos Atena, Lucian Sânmărtean, spune că Dinamo nu ar trebui să se teamă foarte mult de echipa pregătită de Henk ten Cate pentru că elenii nu sunt o echipă foarte pericoloasă. Mijlocașul îi sfătuiește pe dinamoviști să trateze meciul cu seriozitate și să joace cu determinare.
„Panathinaikos are jucători valoroși, cu experiență în cupele europene, însă nu sunt de speriat. Diferența dintre cele două loturi nu e mare. La ce echipă are Dinamo, nu cred că are trebui să își facă foarte multe griji. Trebuie doar să trateze foarte serios partida și să joace cu determinare. Grecii o să vină montați să câștige, mai ales că au pierdut primul meci din grupă. Panathinaikos nu evoluează așa de bine în deplasare, ei acasă sunt puternici, acolo unde fanii pun mare presiune pe adversar”, a spus Sânmărtean pentru agenția Newsin, citat de Sport.ro.
Sânmărtean a analizat meciul dinamoviștilor cu Panathinaikos. „Când eu jucam la Panathinaikos, Katsouranis evolua la AEK Atena, însă nici după ce a jucat în Europa nu a rupt gura târgului. La fel ca și atacantul lor, Salpingidis, dacă era mare valoare juca la un club important din Occident. E un jucător enervant, rapid, foarte agil lângă careu, însă fundașii lui Dinamo nu trebuie să se teamă de el. În apărare sunt modești, întotdeauna Panathinaikos a fost slabă pe apărare. Doar când a fost Malesani la echipă au avut o apărare mai organizată. Suporterii lor vor spectacol, multe goluri, pun mai puțin preț pe apărare”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER