Pandurii, sezon istoric! Ce au realizat gorjenii în clasamentul celor mai bune echipe din acest sezon european
Pandurii Târgu Jiu se află la cel mai bun sezon din istoria clubului. Gorjenii s-au calificat în premieră în grupele Europa League, după un retur incredibil cu Sporting Braga.
Vicecampioana României este una dintre cele mai bune echipe din acest sezon al cupelor europene. Rezultatele făcut până acum în preliminariile Europa League au urcat-o în clasamentul european din acest sezon. Cu un total de 3.125 puncte, Pandurii sunt în acest moment pe locul 33 în topul celor mai bune echipe din acest sezon.
Gorjenii au lăsat în urmă echipe mult mai cunoscute, ca Rubin Kazan, Anji, FC Sevilla, Betis Sevilla, Valencia sau Tottenham, însă acestea au început mai târziu parcursul în cupele europene. Așa cum am mai scris, clasamentul european al celor mai bune echipe din acest sezon este condus de Steaua, cu 5.125 puncte, dar marile forțe ale Europei nu și-au intrat încă în rol.
Cât despre contribuția la coeficientul României, Pandurii au adus până acum cele mai puțin puncte din echipele care ne-au reprezentat, 4 puncte:
Steaua: 8.5 puncte
Astra: 5.5 puncte
Petrolul: 4.5 puncte
Pandurii: 4 puncte
Total: 22.5 puncte, care se împart însă la 4 – numărul de echipe pe care România l-a trimis în cupele europene