AS Roma a învins-o categoric pe CFR Cluj, scor 5-0, în etapa a treia din grupele Europa League, iar antrenorul Paulo Fonseca (47 de ani) nu putea să se declare altfel decât mulțumit de jocul prestat de către echipa sa.
Mkhitaryan (min. 2), Ibanez (min. 24), Mayoral (min. 34 și min. 84) și Pedro (min. 89) au fost cei care au marcat pentru AS Roma, în poarta lui CFR Cluj.
Chiar dacă echipa lui s-a distrat pe teren cu CFR Cluj, Paulo Fonseca a avut cuvinte de laudă la adresa echipei lui Dan Petrescu, însă a scos în evidență faptul că AS Roma a jucat perfect.
„Astăzi mi-a plăcut totul. Dacă te uiţi la rezultat, ar putea părea că a fost un meci uşor, dar Clujul până acum a avut rezultate bune în Liga Europa. Am făcut un joc foarte bun şi atunci când joci astfel totul este perfect.
Suntem la al treilea meci consecutiv fără gol primit, am fost foarte buni în apărare. Schimbăm jucătorii, dar nu şi atitudinea, iar acest lucru este foarte important”, a spus Paulo Fonseca, potrivit publicației Gazzetta dello Sport.
În urma acestui rezultat, AS Roma a devenit lider în Grupa A din Europa League, cu 7 puncte. CFR Cluj a coborât pe locul 3, la egalitate de puncte, 4 la număr, cu Young Boys Berna, echipa de pe locul secund. Codașa este ȚSKA Sofia, cu doar un punct.
Giovanni Becali a fost cel care le-a dat o speranță clujenilor înaintea acestui meci. Acesta a declarat că CFR Cluj poate face o minune în Italia, pentru că AS Roma „va juca cu echipa a doua”.
AS Roma: Pau López – Fazio, Ibanez, Kumbulla, – Bruno Peres, Cristante, Vertout, Spinazzola – Villar, Mkhitaryan, Borja Mayoral Rezerve: Boer, Mirante, Karsdorp, Juan Jesus, Smalling, Pellegrini, Dzeko, Pedro, Zalewski, Milanese, Tripi Antrenor: Paulo Fonseca
CFR Cluj: Bălgrădean – Susic, Manea, Ciobotariu, Camora – Itu, Hoban, Djokovic – Rondon, Debeljuh, Deac Rezerve: Sandomierski, Păun, Pereira, Latovlevici, Joca, Carnat Antrenor: Dan Petrescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER