Păziți de MI5!
Deși vor sta numai o noapte la Timișoara, fotbaliștii de la
Manchester City au angrenat în jurul lor, pentru scurta deplasare,
o echipă mai numeroasă decât lotul propriu-zis.
Arabii din Abu Dhabi care patronează clubul nu au lăsat nimic la
voia întâmplării și nu au făcut economie în ceea ce privește
securitatea echipei. Și cum un lot care valorează nu mai puțin de
390 de milioane de euro se păzește pe măsură, șeicii au apelat la
serviciile unei companii de securitate londoneze, Aegis. Astfel,
vedetele lui Roberto Mancini, printre care Adebayor, Tevez sau
poate chiar Robinho, vor fi însoțitepas cu pas, pe durata șederii
la Timișoara, de aproximativ 8-10 agenți, foști angajați ai
serviciului de inteligență britanic MI5. Toți vor fi îmbrăcați
civil, casual, greu de identificat vizual, iar câțiva dintre
aceștia se pare că vor fi chiar înarmați, solicitându-se aprobări
în acest sens serviciului de arme și muniție Timișoara. Patru
dintre agenți vor ajunge la Timișoara cu o zi înaintea trupei lui
Mancini, pentru a verifica locația aleasă pentru cazare și trasele
spre stadion și aeroport.