CFR Cluj și Steaua au pierdut în primul meci din primăvara Europa League cu scoruri identice. Steliștii deja încep să se teamă că nu vor avea stadionul plin la returul cu Ajax. Dacă înainte de meciul din Olanda cei din Ghencea se lăudau cu numărul mare de bilete vândute, înfrângerea cu 2-0 în fața celor de la Ajax a temperat entuziasmul fanilor.
Și CFR Cluj se poate lovi de aceeași problemă. Ardelenii mai au peste 6000 de bilete nevândute, iar șefii CFR-ului se tem că acestea nu vor mai avea căutare după rezultatul de pe Meazza.
Doar 11.000 de tichete vândute Pentru meciul cu Inter, CFR a vândut până acum doar 11.000 de tichete, deși acestea se comercializează încă de pe 28 ianuarie. Șefii din Gruia speră ca restul de 6.000 de tichete să se epuizeze până la ora partidei. Formația campioană nu are voie să vândă bilete la peluza a II-a, deoarece e construită pe schelet metalic și nu a primit acceptul UEFA.
Revin diseară la Cluj După ce au stat o lună în cantonament în Spania, Cadu și compania au mai zăbovit peste o săptămână și la Milano. Antrenorul Paulo Sergio a decis ca jucătorii să nu revină imediat după meciul cu Inter la Cluj, ci să mai stea în Italia până în această noapte. Miercuri seara, asemeni celor de la Inter, campionii vor susține antrenamentul și conferința oficială. „Vă așteptăm joi să vedeți o Stea ultra-ofensivă, așa cum ne-o dorim cu toții. Mai sunt 18.000 bilete…”, este anunțul făcut duminică de managerul Stelei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER