Cotidianul Kleine Zeitung din Graz a scris înaintea meciului de joi din grupa F a Ligii Europa că „Sturm așteaptă fluierul de final, meciul cu Dinamo fiind doar pentru onoare, deoarece echipa austriacă este deja eliminată din competiție”.
„Sturm anunță că va trata meciul cu seriozitate, o victorie cu românii însemnând clasarea pe locul 3 în grupa F. Ar fi doar pentru statistică, dar punctele sunt foarte bune în clasamentul coeficienților”, a scris Kleine Zeitung.
Atacantul sloven Klemen Lavric a afirmat că își dorește ca echipa sa să pună punct șirului de înfrângeri din Liga Europa, în timp ce președintele Hans Rinner se gândește că o victorie la București ar aduce 120.000 de euro de la UEFA, „ceea ce nu e deloc rău”.
Mijlocașul Andreas Holzl a spus că la Graz, cu Dinamo, echipa sa n-a prins o zi fastă și a trecut pe lângă victorie, dar că acum este capabilă să câștige la București, în timp ce Samir Muratovici crede că Sturm e în stare să ia trei puncte din Capitală.
Publicația Wiener Zeitung a titrat: „O retragere onorabilă ca obiectiv”. „Fiecare adio într-o competiție europeană are ceva tragic, și se întâmplă asta an de an. Sturm, cu doar un punct până acum, e practic eliminată. Așteptăm un onorabil adio. Joi Sturm vrea trei puncte de la București pentru a face puncte și pentru a le distruge românilor orice șansă de calificare”, a comentat WZ.
Ziarul Neue Kronen Zeitung a subliniat că „Turul Sturm 2009 se apropie de final. E timpul pentru rămas bun. Sturm putea câștiga primul meci din grupă, cu Dinamo, dar tabela a rătat în final 0-1”.
În avancronica partidei, site-ul oficial al grupării austriece a titrat: „Final de Europa Tour 2009”. „Și cu două victorii Sturm nu are cum să meargă mai departe. Pentru Dinamo, e un meci de totul sau nimic, pentru a mai spera sau nu. Oricum, Dinamo depinde și de celălalt rezultat, având nevoie ca Galatasaray să învingă pe Panathinaikos, iar în ultimul meci să dea bătălia decisivă cu grecii. Pentru Sturm, un egal sau o victorie la București ar fi extraordinar de importante, în primul rând ca moral”, a notat sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER