Pentru noi e realizare, pentru ei e subiect de glume!** Englezii râd de Europa League: „Am avut ocazia să vedem echipe ca Steaua sau Rapid Viena”

Într-un material marcat de umorul tipic englezesc, cei de la Daily Mail oferă – mai în glumă, mai în serios – câteva motive pentru care Europa League a devenit o competiție foarte interesantă.

Fără echipă în sferturile Ligii Campionilor, atenția englezilor s-a îndreptat spre a doua competiție destinată cluburilor, unde au trei reprezentante: Chelsea, Newcastle și Tottenham.

Ironici, jurnaliștii de la Daily Mail sunt de părere că și Europa League a devenit astfel interesantă: „Cine se mai uită la Liga Campionilor? Este o altă competiție europeană care acum interesează pe toată lumea”, își încep englezii materialul.

Unul dintre cele 10 motive este că suporterii au ocazia să vadă echipe care la un moment dat au însemnat ceva pentru fotbalul european: „Pentru că este o competiție la care trebuie să mergi, pentru a vedea câteva echipe grozave odinioară în fotbalul european. Marseille, Rapid Viena, Steaua București – ar trebui să continui?”

Iată alte câteva motive interesante:

-Pentru că unde în altă parte găsești un mijlocaș de 37 de ani ca cehul Pavel Horvath, care este în topul marcatorilor?

-Pentru că finala este în Ajax, pe magnificul Amsterdam Arena și există toate șansele ca băieții să iasă veseli din capitala Olandei. De asemenea, este mai ușor să ajungi decât pe Wembley

-Pentru că Chelsea, Tottenham și Newcastle au făcut totul ca să ajungă în sferturi. Desigur, acum trebuie să ia competiția în serios

-Pentru că, să recunoaștem, cât timp Barcelona și Bayern Munchen continuă să joace atât de bine, nicio echipă din Anglia nu va câștiga Liga Campionilor

Publicat: 03 04. 2013, 17:20
Actualizat: 03 04. 2013, 17:30