Peste 350 de jandarmi vor asigura ordinea publică la meciul Dinamo-Athletic Bilbao
Joi, 27 iulie 2017, pe stadionul „Arena Națională” din Capitală, începând cu ora 20.30, se va disputa meciul de fotbal dintre Dinamo București și Athleti Bilbao. Peste 350 de jandarmi, din cadrul Jandarmeriei Capitalei, vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor.
Într-un comunicat remis MEDIAFAX se precizează că accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.00, doar pe bază de bilete sau invitații. Casele de bilete vor fi deschise până la finalul primei reprize. Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenți ai societății de pază și protecție contractată de organizator, iar pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, Jandarmeria Capitalei recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților de acces.
Jandarmeria Capitalei informează suporterii că legislația în vigoare interzice persoanelor fizice deținerea, folosirea sau efectuarea oricăror operațiuni cu materiale pirotehnice așadar, spectatorii nu au voie să dețină sau să introducă în stadion astfel de obiecte.
Spectatorilor le este interzis sã staționeze pe scările care delimitează sectoarele din stadion, sã ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe documentele de acces, precum și refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanților societãții specializate de protecție și pazã sau al forțelor de ordine. De asemenea, este interzisă afișarea de inscripții care incită la ura națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență.
Este interzis accesul în stadion cu substanțe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuțite, pumnale ori alte asemenea obiecte care pot pune în pericol siguranța participanților la această competiție sportivă.
Participanții la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori și forțele de ordine pe traseele către locul de desfășurare a meciului, în apropierea și în incinta arenei sportive.
Mediafax