Polițiștii și jandarmii din Timișoara au reținut, joi seară, după meciul FC Timișoara – Dinamo Zagreb, alți 124 de suporteri timișoreni și croați care s-au bătut pe stadionul Dan Păltinișanu, numărul total al persoanelor reținute în ziua meciului ajungând la 160.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliției Județene Timiș, Andrei Emil, a declarat vineri, că fanii echipelor FC Timișoara și cei ai Dinamo Zagreb s-au bătut, joi, începând cu ora 17.00, și au continuat violențele și în timpul meciului, pe stadionul Dan Păltinișanu.
„Au fost reținute aproximativ 150 de persoane, din care peste 90 au fost suporteri croați. Au fost duși la audieri la Secția nr.4 de Poliție. Primele 36 de persoane au fost reținute după conflictele din centrul orașului, iar alte 124 au fost reținute mai târziu, după conflictele de pe stadion”, a spus Andrei Emil.
Potrivit sursei citate, patronii teraselor din Timișoara, unde suporterii s-au bătut, ar putea cere daune pentru pagubele provocate de fanii care s-au bătut cu scaune și au rupt mese.
„Suporterii pot fi acuzați de distrugere și atunci pot fi trimiși în judecată, după finalizarea dosarului pe care îl fac polițiștii. După trimiterea în judecată, păgubiții se pot constitui parte civilă în dosar și pot cere despăgubiri pentru daunele suferite. Din păcate, procedurile sunt dificile pentru că sunt implicați și suporteri croați, care sunt cetățeni străini”, a afirmat Andrei Emil, informează MEDIAFAX.
Cele mai multe persoane au fost reținute după incidentele de pe stadionul Dan Păltinișanu, unde, suporterii croați au început să arunce în tribunele fanilor timișoreni torțe, petarde și fumigene. În jurul orei 2.00 suporterii croați au fost duși la autocare pentru a pleca spre casă.
Formația FC Timișoara a pierdut, cu scorul de 0-3 (0-1), meciul susținut, joi seară, pe teren propriu, în compania echipei croate Dinamo Zagreb, în etapa a doua a grupei A a Ligii Europa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER