Petrolul a anunțat prețul biletelor pentru meciul cu Vikingur, din Europa League

Clubul Petrolul Ploiești a anunțat, joi, pe site-ul oficial, prețurile biletelor pentru meciul din prima manșă a turului doi preliminar al Ligii Europa, pe care prahovenii îl vor disputa pe teren propriu, acestea fiind cuprinse între 12 lei și 60 de lei.

Petrolul va pune în vânzare biletele începând de vineri, de la ora 10.00, la casele stadionului Ilie Oană și prin rețeaua Eventim.

Prețurile biletelor sunt următoarele: Peluze – 12 lei; Tribuna II – 25 lei; Tribuna I – 35 lei; Tribuna 0 – 60 lei.

Petrolul a anunțat că abonamentele emise pentru sezonul 2013-2014 sunt valabile pentru jocurile din tururile preliminare ale Ligii Europa.

Formația Vikingur (Insulele Feroe) a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa finlandeză Inter Turku, și s-a calificat în turul doi preliminar al Ligii Europa, fază în care va întâlni gruparea Petrolul Ploiești. Vikingur s-a impus la Turku, în manșa secundă a primului tur preliminar, prin golul înscris de Jacobsen, în minutul 78, din penalti.

În tur, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 1-1.

Partidele din turul doi preliminar al Ligii Europa sunt programate la 18 și 25 iulie. Formația din Ploiești joacă primul meci pe teren propriu.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 11 07. 2013, 22:47
Actualizat: 11 07. 2013, 23:04