Petrolul speră la grupele Europa League. Mutu: „Avem alt spirit față de sezonul trecut și se va vedea și în campionat”
Petrolul a câștigat mai greu decât o arată scorul în primul meci oficial al sezonului, 2-0 cu Flamurtari. Nepomuceno și Tamuz au adus liniștea și „lupii” sunt aproape calificați în turul 3 preliminar al Europa League. Mutu a declarat după meci că spiritul echipei s-a văzut în repriza secundă și că acest lucru se va simți și în campionat
„A fost un meci greu, mai ales în prima repriză, dar ne așteptam la asta. Am fost puțin dezorganizați la început, dar important este că am reușit să înscriem. S-a văzut forța noastră în atac, ăsta e spiritul nostru și se va vedea și în campionat. Nu s-a rezolvat calificarea, o să fie un meci mai dificil acolo, dar plecăm cu un avantaj, suntem echipa mai matură. Sperăm să ajungem în grupe, dar trebuie să luăm fiecare meci în parte. Avem alt spirit, altă mentalitate față de anul trecut. Eu sper să fiu sănătos, să îmi ajut echipa să își îndelinească obiectivele„, a declarat Mutu la Digi Sport.
Petrolul Ploiești a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa albaneză Flamurtari, într-un meci din prima manșă a turului doi preliminar al Ligii Europa
Golurile au fost marcate de Nepomuceno ’77 și Tamuz ’84.
Petrolul Ploiești: Pecanha – Alcenat, Hoban, Geraldo, Fanchone – Marinescu (Nkoyi ’70), De Lucas – Albin (Nepomuceno ’46), Mutu, Teixeira – Tamuz (Morar ’85). Antrenor: Răzvan Lucescu
Flamurtari: I. Lika – Arberi, Kuqi, Veliu, Mici – Muzaka, Telushi, Lena, G. Lika (Meto ’76) – Abilaliaj (Shehaj ’66), Zeqiri (Gerxho ’90+3). Antrenor: Ernest Gjoka.
Cartonașe galbene: Marinescu ’39, Geraldo ’73, De Lucas ’89 / Zeqiri ’44, Muzaka ’74
Partida a fost arbitrată de o brigadă din Norvegia, avându-l la centru pe Ken Henry Johnsen. Johnsen a fost ajutat la cele două linii de Frank Andas și Sven Erik Midthjell. Rezervă a fost Ola Hobber Nilsen, iar observatori israelianul Yoav Strauss și nord-irlandezul Michael Thomas Ross.
La meci au asistat aproximativ 10.000 de spectatori, între care și 30 de fani albanezi.
Înaintea partidei au fost sărbătoriți mijlocașul Juan Albin, care a împlinit astăzi 28 de ani, și preparatorul fizic Alberto Peribanez, care a împlinit 30 de ani.
La pauză, s-a acordat un titlu de jucătorul lunii tânărului Vlad Radu, juniorul Petrolului care a învins o boală gravă.
Returul va avea loc la 24 iulie, în Albania.