Europa League a tras aseară cortina peste fotbalul românesc. Bine că s-a terminat. Orice chin are o limită. Chinul formațiilor noastre din cea de-a doua competiție intercluburi părea să nu se mai termine.
„Am avut patru echipe în Cupa UEFA. În ce domeniu mai avem asemenea performanțe?„, întreba, recent, Dumitru Dragomir. Pe vremuri, că tot se împlinesc 20 de ani de la Revoluție, se lucra la normă. Din punctul ăsta de vedere, Liga lui Mitică și-a făcut planul. Patru echipe în Europa League, plus una, cea merituoasă, în Liga Campionilor. Cele patru au întrecut până și imaginația gazetarilor în a da titluri negative. Steaua a încheiat sezonul afundată în nămeții indiferenței. La câți fani mai veneau la meciuri, zăpada și viscolul care au îmbrăcat Bucureștiul în ultimele zile mai lipseau! S-a încheiat o toamnă în care roș-albaștrii și-au gonit suporterii, dar au găsit antrenorul. Și ce mai lacrimi storsese Cristiano Bergodi la plecare! Mihai Stoichiță a luat Steaua la jumătatea clasamentului și a cocoțat-o pe primul loc, la egalitate de puncte cu CFR și Urziceni. Asta în condițiile în care a jucat acasă în atmosferă de deplasare, ținând cont de protestele care au însoțit echipa la fiecare meci jucat în Ghencea. Stoichiță n-a pretins aplauze, doar a cerut la un moment dat să nu-i mai fie înjurată familia. Nici asta n-a obținut.
„Meseria mea e să antrenez. Pentru asta sunt plătit„, spune Stoichiță. Cam asta declara și atunci când superiorii de prin fotbalul nostru mai strâmbau din nas aflând că cel poreclit „Lippi” antrena ba prin Panama, ba prin Armenia, ba prin Kuweit. Antrena, adică plecase să muncească.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER