Fundașul stânga Steliano Filip a mărturisit, miercuri, că cel mai frumos mod de a se despărți de Dinamo ar fi dacă echipa sa se va califica în play-off-ul Europa League.
„Nu vreau să vorbesc despre situația mea, în primul rând, pentru că nu ar fi corect față de echipă. Mă gândesc doar la meciul de mâine și sper doar să-mi fac treaba cât mai bine. Cel mai frumos mod să mă despart de Dinamo ar fi să trecem de Bilbao. Cel mai important lucru pentru noi este să nu primim gol”, a afirmat Steliano Filip, într-o conferință de presă.
În ultimele zile au apărut informații care susțin că Dinamo Kiev ar fi dispusă să plătească 800.000 de euro în schimbul fundașului. Directorul sportiv al grupării din Șoseaua Ștefan cel Mare, Ionel Dănciulescu, a confirmat acest interes și a menționat că există și alte echipe care îl monitorizează pe Steliano Filip, pe lângă gruparea ucraineană.
În vârstă de 23 de ani, Steliano Filip a jucat în 134 de meciuri pentru Dinamo, din 2012 până în prezent, și a reușit cinci goluri și 10 pase decisive. Cota sa de piață este de 1,4 milioane de euro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de.
Dinamo va întâlni, joi, de la 20:30, pe Arena Națională, formația spaniolă Athletic Bilbao, în prima manșă a turului trei preliminar din Europa League.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER