„Poli s-a apărat cu 10 oameni, dar s-a văzut că am cheltuit cu cap! Vom domina Europa”
Timișoara a ieșit cu fruntea sus după duelul cu City, chiar dacă
a pierdut în ambele manșe. Împotriva trupei stelare a lui Mancini,
formația de pe Bega nici nu putea emite prea multe pretenții. Cei
aproape 300 de milioane de euro cheltuiți pe transferuri în ultimii
doi ani și-au spus cuvântul și antrenorul „cetățenilor” anunță o
dominație totală a lui Tevez&co.
„Cu Timișoara am început jocul foarte bine, ne-am
concentrat cum trebuie. A fost dificil, deoarece aveau 10 oameni în
spatele mingii și uneori nu am găsit spații, dar cred că per total
a fost un joc bun. S-a dovedit calitatea echipei noastre, am
cheltuit cu cap, am adus jucători de valoare, jucători care pot
evolua pe diferite posturi și se pot schimba între ei fără
probleme. E bine că ne-am concentrat la acest meci, ar fi fost mult
mai greu altfel. Atunci când consideri că un meci e ușor, poate
ieși prost. Din fericire, am procedat corect„, a spus
Mancini.
Dacă în ultimul deceniu, formațiile cu nume de pe Bătrânul
Continent nu erau foarte interesate de Cupa UEFA, odată cu lansarea
noului format al Europa League acest lucru s-a schimbat
total.
„Liga Europa este o competiție importantă, e mai dificil
aici fiindcă joci multe meciuri. Dar dacă schimbi anumiți jucători
în fiecare meci, poți ajunge cu bine la capăt și să joci finala. E
un trofeu important. Nu e ca Liga Campionilor, desigur, dar e
important. Vom domina Europa.„, a conchis italianul.