Portarul echipei Olympique Lyon, Anthony Lopes, a declarat, vineri, că echipa franceză trebuie să „pună lucrurile în ordine” și să elimine Astra Giurgiu din Liga Europa, în ciuda înfrângerii de pe teren propriu, scor 1-2, de joi seară, din turul play-off-ului.
„Suntem dezamăgiți, dar nu ne ajută la nimic dacă ne lamentăm. Avem jucători buni și putem întoarce rezultatul. Astra a fost o echipă la îndemâna noastră, acum trebuie să punem lucrurile în ordine”, a declarat Lopes.
Formația Astra Giugiu a învins, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa franceză Olympique Lyon, în prima manșă a play-off-ului Ligii Europa. Golurile au fost înscrise de Malbranque ’25 pentru gazde și Fatai ’72 și Budescu ’81 (penalti) pentru Astra.
Returul va avea loc la 28 august, la Giurgiu.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER