Presa spaniolă de vineri dimineață e nemiloasă cu FC Sevilla. Se folosesc cuvinte precum miracole, sfinți și îngeri

Toţi sfinţii şi îngerii au ajutat FC Sevilla să ajungă în optimile Ligii Europa, în a doua zi de post pentru Paştele catolic, scrie cotidianul Marca, după remiza andaluzilor cu CFR Cluj, scor 0-0, meci în care campioana României a avut un gol anulat în urma consultării VAR.

„Toţi sfinţii şi îngerii au ajutat FC Sevilla să ajungă în optimile Ligii Europa în a doua zi de post, atât de sărbătorit în capitala andaluză. Norocul celor de la FC Sevilla a apărut pe final, când Păun a marcat, dar un henţ al lui Traore la începutul fazei a salvat echipa. Fanii au fost extrem de nemulţumiţi, iar jucătorii au multe de făcut pentru a realiza lucruri mari în această competiţie. FC Sevilla nu a arătat bine deloc, dar s-a salvat printr-un miracol”, putem citi în cotidianul Marca. Păun a primit cel mai mare calificativ în această publicație, două stele, iar Camora și Omrani, cele mai mici, nici măcar o stea.

Diario de Sevilla: „Prezentul e la marginea prăpastiei”

„Din fericire pentru toți jucătorii de la Sevilla, mingea a lovit mâna lui Traoré și s-a evitat un eșec groaznic. Sevilla merge mai departe în fazele eliminatorii din Europa League, competiție pe care a câștigat-o de cinci ori. Viitorul? Cine știe, dar prezentul a rămas la marginea prăpastiei”, notează Diario de Sevilla.

VAR previne prăbușirea, dar nu și furia. Sevilla trece în optimi grație golului marcat în deplasare și anularea unui gol celor de la Cluj cu trei minute înainte de final”, scrie El Mundo Deportivo.

AS e dur: „Sevilla nu joacă precum o echipă de top”

„În cele din urmă, 1-1 din prima etapă din România plasează Sevilla în optimi, dar jocul îmbunătățit din La Liga s-a risipit. A fost o noapte din care Lopetegui trebuie să tragă concluzia că nu se poate juca pe Sánchez Pizjuán la fel dacă se dorește să aspire la ceea ce se presupune că ar fi Sevilla, adică o echipă de top”, concluzionează publicația madrilenă AS.

Dan Petrescu a venit cu regulamentul în mână la TV: „Nimeni nu o să îmi dea calificarea asta înapoi niciodată!” Antrenorul crede că ar fi putut câștiga Europa League

Formaţia CFR Cluj a ratat calificarea în optimile de finală ale Ligii Europa, după ce a remizat cu FC Sevilla, scor 0-0, în manşa secundă a 16-imilor, pe stadionul Ramon Sanchez-Pizjuan. În tur, scorul a fost 1-1. CFR Cluj a avut un gol anulat spre final pentru henţ, după consultarea VAR.

Publicat: 28 02. 2020, 07:16
Actualizat: 28 02. 2020, 07:30