Presa turcă: „Dinamo este o echipă slabă!** La singura ocazie, jucătorii au rătăcit mingea printre picioare”
Cotidianul turc Fanatik a scris, astăzi, după înfrângerea
echipei Dinamo, scor 0-3 cu Galatasaray, că bucureștenii formează o
echipă slabă, o adversară facilă pentru echipa antrenată de Frank
Rijkaard, informează Mediafax.
„Conducerea, staff-ul tehnic, suporterii… Toți de la Cim
Bom vorbesc despre finala Ligii Europa, iar jucătorii se îndreaptă
către realizarea acestui obiectiv. Galatasaray a câștigat meciul
jucând lejer și a acumulat 10 puncte, însă adevărul este că
fotbalul românesc este în cădere. Dinamo este o echipă slabă, a
fost o adversară facilă pentru reprezentanta noastră. Punctele
obținute în fața unor echipe atât de slabe vor fi de folos atât
formației Galatasaray, cât și celorlalte grupări din Turcia care
vor participa în cupele europene, în anii ce urmează”,
notează Fanatik.
„Câinii” au primit în același cotidian, în mare parte, câte o stea
în urma prestației de joi, singurii care au primit două stele fiind
Cristea, Torje și Alexe. La Galatasaray, Sabri, Mehmet Topal,
Kewell și Arda au fost notați cu trei stele. Aceleași calificative
le-au fost acordate jucătorilor și din partea cotidianului
Hurriyet.
În minutul 24 al partidei de ieri, Shabani Nonda a marcat în
minutul 24 al 12-lea său gol pentru Galatasaray în cupele europene.
Prin această reușită, Nonda a devenit cel mai bun marcator străin
al echipei turce în cupele europene, devansându-l pe Mario Jardel
(11 goluri). Pe locul trei în topul marcatorilor străini se află
Gheorghe Hagi și Milan Baros, cu câte 10 reușite. Adrian Ilie se
află pe poziția a patra, cu 5 goluri marcate în cupele
europene.
„Leul a sfâșiat-o pe Dinamo astfel!”, a titrat
Milliyet. „Ultima victimă, Dinamo. Echipa galben-roșie a
început bine jocul cu slaba reprezentantă a României, Dinamo
București. Golurile lui Kewell și Nonda i-au adus liniște. Cu
minunatul gol al lui Mehmet Topal, s-a mărit diferența de pe tabela
de marcaj, iar acest rezultat a calificat-o pe Cim Bom în
următoarea fază a Ligii Europa. Însă nu trebuie să uităm că Dinamo
București este o echipă mai slabă decât Sivasspor. Pe toată durata
meciului, dinamoviștii au avut o singură ocazie și atunci de emoție
li s-a rătăcit mingea printre picioare. Cim Bom a arătat că are
capacitatea să joace finala de la Hamburg”, menționează
Milliyet.
Și cotidianul Star notează că Galatasaray s-a impus cu ușurință în
fața lui Dinamo. O replică dintr-un dialog purtat pe teren de către
jucătorii lui Frank Rijkaard și redat în Star arată că echipa turcă
nu a fost superioară doar ca joc lui Dinamo, ci și ca mentalitate.
„Aleargă băiete. Îi mănânci pe românii ăștia”, i-a
spus, la un moment dat, Ayhan lui Sabri.
Dinamo a fost „extrem de ineficientă”, iar jocul
Galatei a fost mult mai bun decât jocul lui Dinamo.
„Galatasaray a învins cu ușurință în România”,
scrie și site-ul UEFA.
Echipa Dinamo București a pierdut, joi, pe teren propriu, cu scorul
de 0-3 (0-2), meciul susținut în compania formației turce
Galatasaray Istanbul, contând pentru etapa a IV-a a grupei F a
Ligii Europa.