„Prietenul” lui Mourinho!** Cel mai slab arbitru din Germania vine să ne arbitreze finala EL! În 2007, a fost evacuat cu poliția din stadion
Partida Atletico Madrid – Athletic Bilbao va fi LIVE TEXT și live pe Pro TV și voyo.ro, miercuri, de la ora 21:45.
Wolfgang Stark (foto, în stânga), arbitrul finalei Europa League de la București, este un personaj controversat în lumea fotbalului european. Bancherul în vârstă de 42 de ani a trecut prin momente incredibile pe teren, fiind alergat de suporteri nervoși la o semifinală de Cupă Mondială Under 20, în 2007. Neamțul a devenit principalul dușman al lui Jose Mourinho, după ce l-a enervat pe portughez la semifinala Ligii Campionilor de anul trecut dintre Barcelona și Real Madrid.
Finala Europa League dintre Atletico Madrid și Bilbao va fi arbitrată de germanul Wolfgang Stark. Bavarezul nu are o fișă imaculată la nivel înalt, fiind criticat dur de Jose Mourinho după ce l-a eliminat pe Pepe în semifinala Ligii Campionilor cu Barcelona de anul trecut.
l-a dezavantajat de două ori
Sezonul trecut al Ligii Campionilor a produs două dueluri „MouÂrinho – Stark”. Germanul a intrat în atenția antrenorului lui Real Madrid după ce nu a acordat un penalty pentru madrileni în meciul din „16”-imi cu Lyon, la scorul de 1-1. Portughezul a uitat incidentul de pe „Gerland” înainte de turul semifinalei cu Barcelona, însă a pus ținta pe Stark după ce Pepe a fost eliminat. „Nu sunt foarte supărat, dar nu înțeleg de ce Barcelona are o influență atât de mare în fața arbitrilor. Să fie oare pentru că poartă logo-ul Unicef?”, s-a plâns Mourinho după meci.
Evacuat cu poliția din stadion
Un alt episod negru din cariera lui Stark a avut loc în 2007, la Cupa Mondială Under 20 din Canada. Atunci, neamțul a „fluierat” semifinala dintre Chile și Argentina (scor 3-0 pentru Argentina) și a stricat un meci spectaculos și echilibrat, eliminându-le gratuit doi jucători chilienilor. Suporterii naționalei sud-americane nu au mai suportat să vadă măcelul și au pătruns pe teren pentru a-i aplica o corecție fizică lui Stark, acesta scăpând doar după intervenția poliției și a tinerilor chilieni, care au sărit în apărarea sa. După meci, Stark a fost evacuat din stadion cu ajutorul poliției, fiind la un pas să fie linșat.
A fost cel mai slab în Bundesliga!
Stark nu este apreciat nici în Germania. Arbitrul în vârstă de 42 de ani a fost considerat cel mai slab „central” al turului de campionat în sezonul trecut din Bundesliga, după un sondaj inițiat de cotidianul Kicker. Acest titlu neoficial a fost acordat pe baza răspunsurilor oferite de 286 de jucători din Germania, care au răspuns întrebărilor publicației germane.
Stark vine pentru a doua oară în România. El a mai arbitrat în 2006 sfertul de finală al Cupei UEFA dintre Rapid și Steaua, încheiat cu scorul de 1-1
Neamțul o va arbitra pentru a doua oară în carieră pe Atletico Madrid. Precedentul meci a avut loc acum patru ani, în grupele Ligii Campionilor, când spaniolii au remizat la Marseille, scor 0-0
Arbitrul german a arbitrat trei meciuri la Cupa Mondială din 2010. Cel mai important meci oficiat de Stark într-o cupă europeană a fost semifinala de anul trecut dintre Real Madrid și Barcelona. UEFA a anunțat că Stark va fi prezent și la Euro 2012