ProSport a anunțat aseară, în exclusivitate, suma pe care o va primi antrenorul dacă steliștii ridică trofeul Europa League
În momentul în care s-a instalat pe banca roș-albastră, Laurențiu Reghecampf și-a făcut un contract beton! A crezut în forța echipei roș-albastre de a face performanță la nivel înalt, iar în înțelegerea cu Gigi Becali a stipulat o primă de 500.000 pentru câștigarea Europa League și o primă de un milion de euro pentru câștigarea Champions League.
După ce site-ul www.prosport.ro a anunțat în exclusivitate faptul că Reghecampf trebuie să primească 500.000 de euro dacă Steaua câștigă finala Europa League, invitat la emisiunea Fanatik Show, antrenorul a confirmat. „Da, este adevărat! Dacă vom câștiga Europa League, atunci trebuie să primesc 500.000 de euro. Bine, am primă și pentru Champions League. Gigi Becali ar fi vrut să îmi pună 5 milioane de euro, dar i-am zis că vreau o primă mai umană, adică un milion de euro”, a spus antrenorul la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER