Managerul sportiv al FC Dinamo, Ionel Ganea, a declarat, joi seară, la Sport.ro, că prin calificarea în grupele Ligii Europa jucătorii dinamoviști au reușit să schimbe imaginea proastă făcută în Europa după meciul tur pierdut la masa verde cu Slovan Liberec.
"Este cea mai frumoasă calificare a unei echipe românești în cupele europene. Puțină lume se mai aștepta să ne calificăm, sub unu la sută am zis ieri dar cred că erau sub 0.01 la sută. În tur echipa a prins o zi mai puțin bună. Am câștigat apoi cu CFR și acum ne-am calificat în grupele Ligii Europa. Dinamo a reușit să dea o altă față fotbalului românesc. Am pierdut meciul tur la masa verde dar am reușit să schimbăm acum imaginea făcută României", a spus Ganea.
Ganea a precizat că este nerăbdător să-i întâlnească la aeroport pe foștii acționari dinamoviști Vasile Turcu și Gigi Nețoiu. "Toată echipa merită felicitări, toți jucătorii, este meritul lor. Am sărbătorit în vestiar. În tur am plâns și acum am râs. La masa cu oficialii clubului Slovan le-am spus să nu mai râdă, că cine râde la urmă râde mai bine. Aștept cei 10.000 de fani promiși de domnul Borcea la aeroport dar primii suporteri pe care vreau să-i văd sunt domnii Turcu și Nețoiu", a mai spus Ganea, informează MEDIAFAX.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER