‘Primiți cu Steaua’ și în 2012!?** Record mondial imposibil de egalat! EXCLUSIV Unde va juca Steaua în Europa League:

Pentru Steaua, drumul spre mult visata finală Europa League din 2012 trece prin Cluj. Gigi Becali și oficialii roș-albaștrilor privesc deja spre optimile competiției și au primit acceptul de a juca pe ‘Cluj Arena’ meciul cu învingătoarea dintre Schalke 04 și Viktoria Plzen. Dacă Steaua va trece de Twente e nevoită să-și găsească o nouă „casă”, pentru ca gazonul de pe Național Arena să aibă suficient timp de refacere în vederea finalei programată pentru 9 mai 2012.

Astfel, Becali a obținut deja acceptul lui Florian Walter și al oficialităților locale din Cluj pentru a putea disputa meciurile din Europa League pe Cluj Arena. Partida cu Twente se va juca la București, pe Național Arena, însă în cazul în care Steaua se va califica, roș-albaștrii vor juca la Cluj restul partidelor din competiție.

În acest caz, Steaua și-ar bate propiul „record mondial” și ar ajunge la al șaselea stadion pe care joacă din postura de gazdă în acest sezon, după ce în tur a mai fost „acasă” la Ploiești, Constanța, Buzău, Cluj (CFR), București (Național Arena). Steaua ar deveni recordmenă și în ceea ce privește meciurile jucate în Europa, cu 3 arene pe care a fost gazdă (Național Arena, CFR Cluj și Cluj Arena). Dacă, printr-o minune, Gigi Becali va ajunge la o înțelegere cu MApN, iar Steaua va reveni în Ghencea, „Templul” va deveni al șaptelea stadion pe care Steaua a fost gazdă într-un singur sezon.

Cu siguranță, jucătorii lui Ilie Stan nu vor primi vestea foarte bine, aceștia punând rezultatele slabe din startul campionatului pe seama deselor deplasări efectuate pentru meciuri ce ar fi trebuit să se joace în București.

Publicat: 31 12. 2011, 20:01
Actualizat: 31 12. 2011, 20:32