Probleme pe arena pe care se va juca finala EL:** „Ă‚sta nu e stadion de 5 stele!” Două noi probleme care trebuie remediate până pe 9 mai

Meciul Dinamo-Gaz Metan (2-0) a fost ultima partidă care s-a disputat pe National Arena, stadionul intrând în conservare în perspectiva mult așteptatei finale a Europa League, de pe 9 mai. Deși administratorii susțin că singura problema a stadionului este reprezentată de suprafața de joc, agentul Victor Becali atrage atenbția asupra altor neajunsuri care îl fac să declare că stadionul nu are nicidecum 5 stele, una dintre condițiile pentru organizarea unei finale continentale.

„Părerea mea este că Arena Națională nu are cinci stele, așa cum susțin unii. Eu am stat la sectorul VIP la câteva meciuri, dar părerea mea este că nu are niciun sens să îți iei loc acolo. Nu e nicio diferență față de un loc în altă parte a stadionului, poate să vină oricând unul să îți bată la geam, să te înjure… Sectorul VIP e separat de restul sectoarelor peste tot în lume, numai aici nu. Nu cred că UEFA va lăsa să se dispute finala Europa League în condițiile astea. Ei vin oricum cu niște caiete de sarcini pe care nu cred că le bagă în seamă cineva.

Nu vreau să mai spun de faptul că din parcarea subterană poți face 6 ore până să ajungi sus, în tribună. De ce? Pentru că nu există scări de acces, ci doar lift. Stadion de cinci stele! Păi, ăsta nu e stadion de cinci stele, ci ăla pe care și l-a făcut Galatasaray și care a costat mult mai puțin”, a spus Victor Becali la DigiSport.

Publicat: 14 03. 2012, 20:28
Actualizat: 14 03. 2012, 23:54