Steaua a învins cu 2-1 la Molde și a acumulat 10 puncte, dar cu toate acestea n-a reușit să-și asigure calificarea matematică în primăvara Europa League. Reghecampf spune însă că este extrem de satisfăcut de ceea ce au realizat jucătorii săi până acum și speră să serbeze calificarea în fața suporterilor, la meciul următor, cu VfB Stuttgart.
„Nu trebuie să stăm la mâna celorlalți, important este ce facem noi. Vrem să petrecem alături de fani calificarea, pe Național Arena. Suntem bucuroși că suntem unde suntem, trebuie să mergem mai departe. Nu sunt mulțumit, ci foarte mulțumit. A fost un joc frumos. Victoria de azi ne face să fim mai încrezători, mai puternici. Secretul nostru este munca și seriozitatea. În momentul de față, suntem de nota 10”, a declarat Laurențiu Reghecampf la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER