Steaua vede în meciul cu Schalke 04 șansa reabilitării în fața fanilor și a patronului după înfrângerea umilitoare suferită în Liga I, la Mediaș, scor 0-3, iar Andrei Prepeliță e convins că fanii vor da uitării meciul cu Gaz Metan, la finalul partidei de joi.
Mijlocașul venit de la Craiova spune că întâlnirea cu un jucător de talia lui Raul îl onorează, dar că nu va alerga după fostul star de la Real Madrid pentru a-i cere tricoul.
„Ar fi bună o victorie cu Schalke. Fanii vor uita înfrângerea cu Mediaș. Nu cred că Schalke e o echipă pe care nu poți să o bați, e o echipă bună. Raul a scris istorie la Real Madrid, unul dintre cei mai mari atacanți. E o onoare să joci împotriva lui, dar pe teren nu mai ținem cont.
Nu m-am gândit să schimb tricoul cu Raul sau altcineva, nu asta contează. Dintre toate echipele românești, Steaua are cele mai mari șanse să joace finala, dar mai e mult până acolo.
M-am acomodat, am recuperat perioada în care nu am jucat. Din păcate am avut această accidentare. Schalke e un nume în Europa și are și jucători pe măsură„, a declarat Andrei Prepeliță pentru Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER