Prunea: „Dacă jucăm ca-n meciul cu Astra, ne vom bucura alături de suporteri la final”

Florin Prunea spune că Dinamo nu e favorită în fața croaților de
la Hajduk Split și că șansele de calificare sunt împărțite egal
între cele două echipe. Oficialul dinamovist așteaptă o victorie
din partea elevilor lui Andone, dar avertizează că nici măcar un
succes clar nu va asigura calificarea în play-off-ul Europa League.

Deși Dinamo s-a impus abia în ultimul minut al prelungirilor în
fața Astrei, Prunea spune că o evoluție similară în partida de
diseară ar putea aduce victoria.

Vom respecta decizia Comisie de Disciplină a UEFA care
spune că suporterii croați nu vor avea voie să intre pe stadion în
grupuri organizate. Nu vor fi probleme din acest punct de vedere.
Cred că vom avea un stadion plin. suporterii vin lângă echipă
atunci când aceasta are rezultate, iar Dinamo a avut un start bun
de sezon. Hajduk Split formează un grup destul de unit, șansele
sunt de 50-50%. Dacă Dinamo va juca precum în meciul cu Astra sunt
sigur că la finalul partidei ne vom bucura alături de suporteri.
Astra nu a fost o echipă care să ne pună probleme, nici măcar în
apărare.

Indiferent de rezultatul din seara asta, claificarea se va decide
la Split. Ne-am dori o victorie, dar totul se va decide în Croația.
Dacă suporterii vin la echipă nu avem voie să nu-i respectăm și să
nu le oferim un rezultat pe măsură„, Florin Prunea la
gsptv.

Publicat: 29 07. 2010, 16:50
Actualizat: 29 07. 2010, 17:09