Antrenorul lui Gaz Metan, Cristi Pustai, era extrem de bucuros după cea mai mare perfomanță a carierei sale, calificarea în turul 3 al Europa League după 2-1 la general cu KuPs Kuopio. Tehnicianul spune că atenția tuturor se va concentra de acum asupra campionatului, nicidecum la următorul meci din Europa, cu FSV Mainz.
„Mă bucur că avem situații bune de marca, dar ne trebuie ceva mai multă concentrare. Această calificare înseamnă încununarea unui ciclu de 5 ani. Mă bucur că am reușit să aducem pe stadionul din Mediaș 8.000 de oameni, deși la începutul carierei mele aici veneau doar 2.000. Mă bucur că avem și un astfel de stadion, chiar Mircea Sandu spunea că în Europa nu sunt astfel de arene, frumoase. Nimeni nu visa ca noi să evoluăm contra unei formații din Bundesliga. Avem șanse ca la orice meci să ne calificăm mai departe. Lumea a fost încântată de jocul nostru și sper că așa va fi în continuare. După ziua de mâine ne vom pregăti pentru campionat”, a spus Cristi Pustai la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER