Pustai e împlinit după calificarea cu KuPs:** „Când am venit eu, erau 2.000 de spectatori, acum sunt 8.000”

Antrenorul lui Gaz Metan, Cristi Pustai, era extrem de bucuros
după cea mai mare perfomanță a carierei sale, calificarea în turul
3 al Europa League după 2-1 la general cu KuPs Kuopio. Tehnicianul
spune că atenția tuturor se va concentra de acum asupra
campionatului, nicidecum la următorul meci din Europa, cu FSV
Mainz.

„Mă bucur că avem situații bune de marca, dar ne trebuie
ceva mai multă concentrare. Această calificare înseamnă încununarea
unui ciclu de 5 ani. Mă bucur că am reușit să aducem pe stadionul
din Mediaș 8.000 de oameni, deși la începutul carierei mele aici
veneau doar 2.000. Mă bucur că avem și un astfel de stadion, chiar
Mircea Sandu spunea că în Europa nu sunt astfel de arene, frumoase.
Nimeni nu visa ca noi să evoluăm contra unei formații din
Bundesliga. Avem șanse ca la orice meci să ne calificăm mai
departe. Lumea a fost încântată de jocul nostru și sper că așa va
fi în continuare. După ziua de mâine ne vom pregăti pentru
campionat”
, a spus Cristi Pustai la DigiSport.

Publicat: 21 07. 2011, 20:07
Actualizat: 21 07. 2011, 20:08