Pustai speră, deși recunoaște superioritatea italienilor: „E diferență evidentă între Fiorentina și Pandurii”

Cristian Pustai a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că e greu de crezut că echipa sa va avea puterea să domine Fiorentina în partida de joi, din grupele Ligii Europa, apreciind că există o diferență de valoare între cele două formații.

„E greu să apreciez că într-un meci cu o echipă ca Fiorentina, care în două săptămâni de când ne uităm noi mai atent la ei au câștigat și cu Juventus și cu Milan, am putea să dominăm noi jocul și să facem foarte puține greșeli. E foarte important să eliminăm greșelile neforțate de adversar. Celelalte vin dintr-o diferență evidentă între Pandurii Târgu Jiu și Fiorentina. Era normal ca Firoentina să vină cu jucători care au mai puține minute jucate, pentru că sunt calificați și în plus duc o luptă aprigă în campionat. Pentru noi este important să arătăm, ca și până acum în toate meciurile pe care le-am susținut în Europa, că suntem o echipă care își dorește să lupte până în ultima secundă. Dacă vom reuși să obținem un punct sau puncte ar fi foarte bine”, a declarat Pustai.

Tehnicianul consideră că echipa sa va trebui să se obișnuiască cu absența atacantului Matulevicius, care a fost operat și va fi indisponibil pentru o perioadă mai lungă: „Matulevicius e un jucător de bază la noi, el a marcat destul de mult în acest sezon. Va trebui să ne obisnuim să jucăm și fără Matulevicius, pentru că va lipsi destul de mult”.

Pustai apreciază că ar fi onorant ca Pandurii să ocupe locul trei la finalul partidelor din grupă. „Teoretic, am mai avea șanse la locul doi, însă sunt foarte, foarte mici. Trebuie să vedem ce se întâmplă și la Dnepr. Orice punct obținut cu Fiorentina ar fi doar un bonus, dar dacă facem calcule ușoare, ne vom da seama ce șanse avem după meci. Acum se poate spune că teoretic mai avem șanse să mergem mai departe. Important ar fi mai mult să obținem puncte pentru coeficientul de țară, dar și pentru noi, la prima reprezentare în Europa League, ar fi onorant să terminăm pe locul trei„, a mai spus Pustai.

Pandurii Târgu Jiu va întâlni joi, de la ora 20.00, pe Cluj Arena, echipa italiană Fiorentina, în etapa a patra a Grupei E a Ligii Europa.

Mediafax

Publicat: 06 11. 2013, 18:23
Actualizat: 06 11. 2013, 18:24