„Puteam face 2-0, dar am luat o decizie proastă”. Budescu și seara contrastelor: a pasat decisiv și a ratat, apoi i-a tras de urechi pe fanii FCSB

Meciul cu Lazio (1-0) a însemnat un assist superb pentru Gnohere, dar și o mare ratare pentru Constantin Budescu. La finalul celor 90 de minute, playmaker-ul de la FCSB a recunoscut că a luat o decizie proastă în momentul în care a încercat să-l dribleze pe Strakosha, în minutul 69, apoi, printre cuvinte, i-a tras de urechi pe fanii vicecampioanei.

Bucuros pentru victorie, Budescu s-a simțit fotbalist cu aproximativ 40.000 de oameni în spate, dar a avut un mesaj clar pentru suporteri, pe care i-a chemat la stadion și la meciurile din Liga 1: „Este bine că nu am primit gol, e bine că am câștigat. Puteam face 2-0, dar, din păcate, am luat o decizie proastă la acea fază. Și ei au avut câteva ocazii, puteau înscrie, de aceea e un rezultat bun pentru noi. M-am simțit foarte bine pe teren, le mulțumim suporterilor, ne-am dori să fie așa și la meciurile din campionat. După cum ați văzut, se joacă altceva și a fost un fotbal plăcut ochiului. Ă‚sta este fotbalul, e mult mai frumos când lumea vine la stadion și te încurajează.

Cred că toți jucătorii noștri au fost la înălțime. Ne-am depășit limitele, ne-am bucurat de fotbal și am făcut unul dintre cele mai bune meciuri de când sunt eu aici. Șansele rămân 50-50, vom avea un meci dificil acolo, pentru că vor juca acasă și vor veni mulți fani care să-i susțină”, a spus Budescu, la Pro X.

 

Publicat: 16 02. 2018, 00:28
Actualizat: 16 02. 2018, 00:29