„Puteam să le dăm 7”
Steaua – Grasshopper l-a mulțumit pe Gigi Becali, chiar dacă s-a
terminat doar 1-0. Mai liniștit și mai calm decât în mod obișnuit,
la final, latifundiarul a făcut o analiză a echipei care, rar se
întâmplă, chiar pare obiectivă.
Becali e un om al contrastelor, iar asta nu mai surprinde pe
nimeni. Imediat după partida cu elvețienii, în timpul interviului
acordat pentru Sport.ro, patronul Stelei afișa o mină serioasă și
părea să fie mult mai atent cu declarațiile pe care le oferă.
N-au trecut mai mult de două minute, pentru că, odată coborât de
la lojă în parcarea stadionului, acolo unde îl aștepta un grup
serios de fani, Gigi și-a dat din nou în petec. La cererea
suporterilor, s-a suit din nou pe Maybach, a trimis bezele tuturor
și s-a pozat cu toată lumea.
Domnule Becali, cum vi s-a părut meciul?
Echipa începe să devină mare, jocul se leagă din ce în ce mai bine.
Începe să se vadă mâna lui Ilie. Oricum, am avut ocazii mari și
puteam să câștigăm și cu 7-0.
Ați avut emoții? 1-0 nu asigură
calificarea…
Nu am avut emoții în timpul meciului, am stat ca la teatru. Am deja
încredere în echipă și cred că de-aia nu am emoții. În inima mea e
sărbătoare acum, dar să știți că mi-e dor de meciurile acelea mari,
de victoriile cu Valencia, cu Standard, cu Galatasaray.
„Stancu a
dat un eurogol”
Ați savurat golul lui Stancu?
Bogdan a dat un eurogol. A început să se miște altfel, se lipește
mingea de el. Să dea Dumnezeu să ajungă el liderul echipei
naționale!
Mai faceți vreun transfer vara aceasta?
Vrem să mai luăm un jucător, doi, trei. Vorbesc în fiecare zi cu
Ilie, dar să nu ne grăbim. Să vedem ce va fi, inclusiv cu cei de la
Urziceni.
Publicul a fost în formă în această
seară…
Da, a fost o atmosferă extraordinară, chiar dacă au strigat de două
ori „Afară Becali!”. Mi-ar plăcea să fie la fiecare meci așa. Cred
că jocul echipei și numele noi i-au făcut curioși pe fani.
Credeți că jucătorii au fost motivați și de prima de 5.000
de euro?
Nu cred că au jucat pentru prima de calificare, ci pentru ei, că
sunt tineri, și dornici de performanță.
„Ca să ia bani mai mulți, jucătorii trebuie să-i producă
întâi. Până atunci, vor lua primele stipulate în
regulament”, Gigi Becali, patron Steaua
„Eu cred că Ilie va face o echipă mare, pentru că, dacă
nu aveam încredere în lucrul ăsta, nu-l mai aduceam la echipă. Dar
acum aștept fapte, nu vorbe”, Gigi Becali, patron
Steaua
„M-am simțit bine ca titular. Am jucat pentru noi, nu
pentru prima de 5.000 de euro. Le mulțumim suporterilor”,
Eric Bicfalvi, mijlocaș Steaua
„Păstrăm șanse bune de calificare, pot spune că suntem
favoriți. E bine că n-am primit gol, dar cred că ar mai fi trebuit
să marcăm la ocaziile pe care le-am avut”, Bogdan Stancu,
atacant Steaua