Răduț: „Mi-a fost greu pe bancă, dar e bine că am făcut un meci mare”
Jucătorul stelist Mihai Răduț a declarat că este mulțumit de
victoria din meciul cu Grasshopper Zurich, însă a apreciat că
formația din Bulevardul Ghencea ar fi putut câștiga la o diferență
mai mare partida contând pentru prima manșă a play-off-ului Ligii
Europa.
„Suntem mulțumiți de rezultat, am făcut un joc destul de
bun mai ales că nu am primit gol acasă. Putea fi foarte bine și 2-0
sau 3-0 dar e bine și așa. Ne așteaptă un meci greu în retur,
Grasshopper e o echipă valoroasă, bine pusă în teren, dar sper să
ne califiăm. E destul de greu pe bancă pentru că nu poți să-ți
ajuți colegii, dar e bine că am făcut o partidă extraordinară. Nu
am stat cu emoții ocaziile veneau, dar nu puteam să o băgăm în
poartă, e bine însă că a venit golul senzațional al lui Stancu.
Jocul nostru se va îmbunătăți. Nu știu dacă va fi mai greu cu
Vasluiul, dar e o echipă bună din campionat, se bate la titlu, e o
echipă valoroasă. Nu o să săbrătorim prea mult victoria, pentru că
intrăm în cantomanent, avem o deplasarea grea și trebuie să
câștigăm„, a afirmat Răduț.
Formația Steaua București a câștigat, scor 1-0 (0-0), meciul
susținut, joi seară, pe teren propriu, în compania echipei
elvețiene Grasshopper Zurich, în prima manșă a play-off-ului Ligii
Europa.Golul echipei Steaua a fost marcat, în minutul 71, de Bogdan
Stancu, cu un șut în vinclu de la aproximativ 25 de metri, lateral
dreapta.