Neînvinși acasă de 16 meciuri Rapid n-a mai pierdut pe teren propriu, în Europa, de pe 4 octombrie 2002
Rapid va disputa joi, împotriva lui PSV Eindhoven, al 85-lea joc în cupele europene, iar giuleștenii încep să-și formeze un statut de echipă invincibilă pe teren propriu.
Trupa lui Răzvan Lucescu trebuie să apere împotriva olandezilor un record care datează de nouă sezoane. Mai exact, Rapid a ajuns la 16 meciuri consecutive jucate pe teren propriu în cupele europene în care n-a mai pierdut. Ultima echipă care a plecat de la București victorioasă în fața Rapidului vine tot din Olanda și se numește Vitesse Arnhem. Pe 4 octombrie 2002, olandezii au câștigat cu 1-0 pe Giulești, după ce la Arhem, Rapid reușise un 1-1, și s-au calificat în turul doi al Cupei UEFA. După acest eșec au urmat pentru Rapid 11 victorii consecutive, iar apoi șase egaluri consecutive.
Răzvan Lucescu nu-l va putea folosi joi pe Romeo Surdu. Atacantul este suspendat trei meciuri după cartonașul roșu primit în meciul cu Hapoel Tel Aviv
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER