Război cu Iordăneștii pe Facebook
După ce i-a ironizat pe Ienei, Pițurcă și Duckadam, unul dintre managerii de la Steaua lovește și în familia Iordănescu
Replicile purtate la finalul jocului între Anghel Iordănescu și unul dintre managerii roș-albaștrilor și-au găsit ieri ecou și pe Facebook. În spațiul virtual, în apărarea „Generalului” a sărit chiar fiul acestuia, Edi Iordănescu, deranjat de referirile lui „Michele de la Steaua”. „Mă bucur să transformăm răutatea unora în energie pozitivă. N-o să înțeleagă cei care ne critică din prostie și invidie ce valoare are VfB Stuttgart, mai ales că îi domină superficialitatea și diletantismul. Reghe a pregătit impecabil meciul, deși a avut o zi în minus față de echipa lui Labbadia și Freddy Bobic. Ai auzit de băieții ăștia, dragă tătic al secundului de la Vaslui City?”, a postat pe pagina sa de Facebook unul dintre managerii Stelei. Edi Iordănescu s-a simțit dator să riposteze, tot prin intermediul rețelei de socializare: „Are războiaiele lui… L-a criticat nu numai pe Iordănescu, dar și pe Pițurcă, Ienei, l-a luat la mișto pe Duckadam, adică pe cei care au construit istoria cu care se mândrește el acum. Când eram eu la Steaua, el apărea la tv și ne critica zilnic. Acum să accepte opiniile altora, mai ales că sunt persoane avizate”.
Unul dintre managerii de la Steaua nu s-a lăsat mai prejos și a continuat războiul declarațiilor: „Edward a.k.a. Edi Iordănescu îmi dă mie replici… n-aș vrea să dau copy-paste pe un mesaj primit de la el după ce plecasem de la Urziceni, în care mă ruga să-l iau cu mine când voi prelua un club. Îmi spunea, oriunde, mai puțin la Steaua”.
E adevărat că i-am dat mesaj să îi spun că aș vrea mai lucrăm împreună, dar asta după ce el îmi mărturisise că îi place stilul meu și ar avea nevoie de mine la o nouă echipă
Edi Iordănescu, antrenor secund Vaslui
Iordănescu și-ar fi câștigat dreptul de a declara orice dacă nu antrena echipa de sub pod. E tatăl «secundu-lui» lui Șumudică
Unul dintre managerii Stelei