Război** cu ungurii!
Meciul de risc maxim din Ghencea a început încă de după amiază, de la Gara de Nord.
După 12 ore cu trenul, fanii lui Ujpest s-au dat jos pe peron și au început: „Țiganii, Țiganii!”, „Dinamo, Dinamo!”, plus înjurături în românește. Au afișat un steag cu harta Ungariei Mari, evident, cu tot cu Transilvania, deși jandarmii români auziseră de existența lui și îl căutau deja cu disperare.
Atacați cu petarde
La stadion, aceeași poveste. Huidueli la „România, România” și răspunsul lor, „Ria, ria, Hungaria”. Iar în minutul 15 al partidei lucrurile erau să degenereze. Câteva petarde aruncate de fanii Stelei în sectorul maghiar a adus furia dezlănțuită a ultimilor, care au încercat să treacă de cordonul de jandarmi pentru a ajunge la ultrașii din Ghencea. Până la urmă, gazele lacrimogene ale forțelor de ordine i-au liniștit și ungurii s-au mai liniștit.
Suporter ungur în comă!
Patru suporteri ai lui Ujpest care se deplasau spre București într-un autoturism au suferit un accident de mașină și au fost internați în spital. Unul dintre ei se află în comă, iar ceilalți trei sunt răniți și în afară de orice pericol. Autoturismul a intrat într-un TIR după ce șoferul a pierdut controlul volanului pe Valea Oltului.Â
Ninu era să se bată cu un fan!
În minutul 63 al patridei s-a petrecut un incident bizar. Un suporter din Peluza Sud a sărit gardul și s-a repezit direct spre un jucător al lui Ujpest, care se pregătea să execute o lovitură liberă. Între cei doi s-a interpus Ducu Ninu, iar de aici s-a ajuns chiar la o altercație între fotbalistul Stelei și suporter, cei doi îmbrâncindu-se pentru câteva secunde. Până la urmă, forțele de ordine au intervenit și l-au reținut pe intrus.Â
Â