Răzvan Burleanu, după ce COVID-19 „a ucis” FCSB: „Ar fi meritat să fie în grupele Europa League!”

Razvan Burleanu a dezvaluit ca FCSB va face schimbari dupa criza de coronavirus
Vezi galeria foto - 4 poze

Răzvan Burleanu crede că FCSB a ratat o șansă mare să prindă grupele Europa League, în ultimul an în care România a mai trimis echipe în această competiție.

Dacă anul trecut a fost eliminată de Guimaraes în play-off-ul Europa League, iar în 2018 a pierdut dubla cu Rapid Viena, în aceeași fază a competiției, în 2020 FCSB n-a putut să o depășească pe Slovan Liberec, după ce a fost lovită în plin de pandemia de coronavirus. Formația din Cehia a bătut cu 2-0 la Giurgiu, a trecut apoi și de play-off și a ajuns în grupele Europa League, însă joi a fost spulberată de Steaua Roșie Belgrad: 1-5.

Răzvan Burleanu crede că și CS U Craiova putea să facă mai mult în Europa League. Oltenii s-au făcut de râs în Georgia, fiind învinși cu 1-2 de modesta Lokomotiv Tbilisi.

Răzvan Burleanu, mesaj pentru Gigi Becali: „FCSB ar fi meritat să fie în grupele Europa League!”

„Îmi doresc ca CFR să nu piardă în dubla cu AS Roma și să fie iar în primăvara europeană. Dacă nu ne-am fi confruntat cu această pandemie și cu criza care i-a lovit pe FCSB, cred că și ei ar fi meritat să fie în grupele Europa League. Dacă Craiova ar fi mai multă experiență, puteau să aibă un parcurs mult mai bun. S-au pierdut foarte multe puncte, din păcate”, a spus Răzvan Burleanu.

CFR Cluj, singura echipă pe care România o mai are în cupele europene, se pregătește acum de dubla cu AS Roma, după ce a făcut 4 puncte din meciurile cu ȚSKA Sofia și Young Boys. CFR a bătut cu 2-0 în Bulgaria, iar joi a remizat în Gruia cu campioana Elveției, scor 1-1.

Anul trecut, echipa lui Dan Petrescu a fost la un pas de optimile Europa League, ieșind neînvinsă din dubla cu Sevilla, care a câștigat în cele din urmă trofeul.

Publicat: 30 10. 2020, 23:43
Actualizat: 31 10. 2020, 00:10