Vitesse a deschis scorul la Ploiești dintr-un penalty ușor acordat, dar Petrolul a egalat prin Grozav și păstrează șanse de calificare. Antrenorul olandezilor s-a declarat după meci încântat de atmosfera creată de ploieșteni: „Nu știu ce șanse mai are Petrolul, dar sunt fericit că nu vor avea fanii alături la retur”
„Sunt mulțumit de rezultat, având în vedere că am jucat în fața unui public fantastic. Sunt mulțumit de cum au jucat fotbaliștii mei. Nu știu ce șanse are Petrolul în retur, dar pot spune că sunt fericit că nu vor avea fanii alături de ei acolo”, a declarat Peter Bosz.
Golurile partidei au fost marcate de Grozav ’84, respectiv Reis ’52, din penalti.
Au evoluat următoarele formații:
Petrolul Ploiești: Pecanha – Alcenat, Geraldo Alves, Benga, Guilherme – Hoban, De Lucas – Boudjemaa (Morar ’72), Hamza (Abel Camara ’69), Grozav – Dore (Teixeira ’63). Antrenor: Cosmin Contra.
Vitesse Arnhem: Velthuizen – Leerdam, Kashia, Van der Heijden, Van Aanholt – Vejinovici (Van der Struijk ’75), Kazaișvili, Janssen – Ibarra, Reis, Kakuta (Chanturia ’24). Antrenor: Peter Bosz.
Cartonașe galbene: Benga ’51, Grozav ’85 / Kashia ’73, Chanturia ’76, Van Aanholt ’85.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Spania avându-l la centru pe Carlos Del Cerro, ajutat la cele două linii de Teodoro Sobrino și Abraham Alvarez Canton, în timp ce Alejandro Hernandez a fost rezervă.
La meci au asistat aproximativ 12.500 de spectatori.
Meciul retur va avea loc, joi, 8 august, cu începere de la ora 21.00, pe stadionul din Arnhem.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER