Record de asistență pe National Arena:** 52.347 de spectatori la finala Europa League

Finala Ligii Europa dintre Atletico Madrid și Athletic Bilbao a stabilit, miercuri, un nou record de asistență pentru Arena Națională din Capitală, la acest meci fiind prezenți în tribune 52.347 de spectatori, conform anunțului făcut de organizatori.

Precedentul record data din 14 decembrie 2011, când la meciul Steaua – AEK Larnaca, scor 3-1, din faza grupelor Ligii Europa, au asistat 50.051 de spectatori.

Arena Națională a fost inaugurată la 6 spetembrie 2011, cu meciul România – Franța, scor 0-0, din preliminariile Euro-2012. La această partidă au fost prezenți în tribune 49.182 de suporteri.

Capacitatea maximă a noului stadion din București este de 55.000 de locuri.

Mediafax

Publicat: 09 05. 2012, 23:27
Actualizat: 09 05. 2012, 23:28