Pîrvulescu e suspect de ruptură musculară și ar putea să nu mai joace anul acesta.
Profitând de faptul că stă la adăpostul rezultatelor bune pe care le-a reușit până acum la Steaua, dar și pentru că are în lot jucători de viteză, Laurențiu Reghecampf a experimentat un sistem nou la Molde. Steaua a jucat 3-4-3, cu Chipciu și Pîrvulescu fundași laterali, care prin viteza lor pot face față atât în apărare cât și în atac. Numai că planurile lui Reghecampf au fost aproape de a fi date peste cap de accidentarea surprinzătoare a lui Paul Pîrvulescu. Fundașul transferat de la Gaz Metan Mediaș nu a apucat să joace decât 16 minute pentru că după un sprint a simțit dureri la pulpa piciorului stâng. Norocul antrenorului stelist a fost că avea pe bancă un jucător de același profil, pe Iasmin Latovlevici . Și până la urmă, schimbarea a fost chiar inspirată pentru că românul de origine sârbă a și marcat un gol în urma unui șut frumos în diagonală.
Primul gol european al lui „Lato” Iasmin Latovlevici și-a făcut un cadou în meciul de aseară. El a marcat primul său gol din cupele europene. Fundașul stelist a bifat 26 de partide în competițiile europene intercluburi, dar până aseară, nu reușise să înscrie. În privința lui Pîrvulescu, steliștii se tem ca nu cumva fundașul să aibă ruptură musculară pentru că și la jocul din Cupa României cu Concordia Chiajna a dat semne că are unele probleme musculare. Dacă suspiciunile se vor adeveri, atunci el nu va mai putea juca timp de o lună, ceea ce înseamnă că va rata meciurile rămase de disputat până la finalul anului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER