Reghe-style: steliștii nu au mai văzut asta de la Olăroiu încoace!** Cele 4 detalii VITALE cu care antrenorul vrea să aducă titlul în Ghencea

Succesele Stelei din acest sezon îi fac pe fanii roș-albaștrilor să se gândească pentru prima oară realist la un nou titlu de campioană, după o pauză de 7 ani. Secretul pentru revenirea în topul Ligii I stă în metodele lui Laurențiu Reghecampf, care le amintește fanilor de ultimul antrenor care s-a impus în campionat la cârma grupării din Ghencea.

ProSport v-a prezentat în ediția tipărită de marți unul dintre secretele antrenorului stelist, care își recuperează jucătorii după metode folosite și de granzii fotbalului german, Borussia Dortmund și Bayern Munchen. Iată mai jos alte câteva dintre detaliile la care Reghecampf ține și care se dovedesc extrem de utile în tentativa sa de a o face din nou pe Steaua campioană.

1. A refăcut disciplina în vestiarul Stelei

Jucători capricioși ca Nikolic sau Mihai Costea, cunoscuți în trecut pentru ieșirile în decor, nu mai crâcnesc de la sosirea lui Reghecampf. Antrenorul a reușit să le impună fotbaliștilor o conduită demnă de o echipă mare, fapt care l-a încântat la maximum pe patronul Gigi Becali. Jucătorii Stelei nu întârzie la mese, adoptă o ținută adecvată indiferent de locul sau momentul în care se află cu echipa, iar ora de stingere este respectată cu sfințenie.

2. Își respectă fotbaliștii

Metoda „sergentului de armată” nu este printre preferatele lui Laurențiu Reghecampf. Antrenorul stelist este prietenul fotbaliștilor săi, pe care îi apelează numai pe numele mic sau pe diminutive, fapt care reiese și din felul în care vorbește despre aceștia în aparițiile TV. Apropierea de acest gen a fost abordată și de Cosmin Olăroiu, dar și de Răzvan Lucescu, doi dintre cei mai de succes antrenori din Liga I ai ultimilor 10 ani.

3. Este mereu aproape de jucători în timpul jocului

Reghecampf nu este cunoscut ca un tip vulcanic, însă felul în care se manifestă în timpul meciurilor este unul care ajută enorm echipa. Aflat tot timpul la marginea suprafeței tehnice, antrenorul le transmite astfel jucătorilor săi că le este mereu alături la orice fază și că este implicat în partidă, pentru a face schimbările care se impun. Totul culminează cu ritualul din final, când Reghecampf își adună jucătorii într-un cerc și le transmite de fiecare dată un mesaj încurajator.

4. Ține foarte mult la detalii

Dincolo de pregătirea tactică, pentru care alocă cel mai mult timp, Reghecampf este foarte atent și la detaliile care privesc condiția fizică. Ajutat de preparatorul german Tomas Neubert, antrenorul stelist folosește metode moderne de întărire a fizicului fotbaliștilor săi, dar pune mare accent și pe ceea ce mânăncă aceștia. Astfel, aceștia pot consuma numai mâncare ce poate da proteinele de care sportivii au nevoie, dar, pe lângă, jucătorii au parte și de mai multe amestecuri de vitamine menite a le reda energia pierdută în meciuri.

INTRĂ‚ ÎN JOC ȘI CÂȘTIGĂ‚ ȘI TU BILETE LA MECIUL STEAUA – FC COPENHAGA!

Publicat: 02 10. 2012, 17:58
Actualizat: 02 10. 2012, 18:00