Universitatea Craiova a trecut de primul test cu gruparea din Ungaria, Honved, în turul 2 preliminar al Europa League. Oltenii lui Papură au plecat din Budapesta fără gol primit, dar și fără a marca. La finalul partidei, tehnicianul formației de pe Ion Oblemenco s-a declarat nemulțumit de scor.
„Raportându-ne la jocul pe care l-am disputat în seara asta, l-am dominat, ne-am creat cele mai mari ocazii, mi se pare un scor nedrept, raportându-ne la ocaziile pe care le-am avut. Mă așteptam la echipa adversă să fie foarte bine grupată, dar jocul ei s-a bazat doar pe apărare și cu noroc au scăpat să nu marcăm în seara asta.
Neinspirați în fața porții, pentru că am avut două ocazii uriașe în repriza a doua și puteam să înscriem lejer. Neinspirați, dar sperăm că pe viitor vom fi mult mai inspirați și vom reuși să înscriem. Se întâmplă, la fotbal sunt lucruri absolut normale să ratezi din situații favorabile și să înscrii din situații grele. Păcat că în seara asta nu am înscris, cu toate că meritam.
Important este că am ajuns în fața porții și în minutul 90 am pus presiune pe adversar. Asta este important, că am terminat jocul în terenul advers, un joc în deplasare totuși„, a spus Corneliu Papură, la finalul remizei albe cu gruparea din Budapesta, Honved, care se gândește că suporterii vor avea un cuvânt greu de spus în partida retur cu ungurii:
„Periculos a fost pentru noi și 3-2, când am câștigat în deplasare. La orice scor, trebuie să joci și manșa a doua. Indiferent dacă marcam, la fel de periculos era și 1-0. În fotbal trebuie să fii tot timpul concentrat, pentru că nu știi ce se întâmplă în meciul următor.
Jucăm în fața propriilor suporteri, presiunea pe care ar trebui să o pună ar trebui să ne avantajeze.
Dacă ne menținem același ritm, în sensul să punem presiune pe adversar, cu siguranță vom reuși să înscriem acasă”.
Partida retur, Universitatea Craiova – Honved, din turul 2 preliminar al Europa League va avea loc pe 1 august de la ora 19:15.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER