Returul dintre Rapid și Slask Wroclaw, fiasco total:** maxim 4.000 de fani așteptați pe stadion
Returul dintre Rapid și Slask Wroclaw se anunță un fiasco total din punct de vedere al prezenței fanilor la stadion. Rapid va juca mâine-seară la 535 de kilometri de București un meci considerat pe teren propriu, iar toate semnalele duc spre o realitate cruntă: la partidă nu sunt așteptați mai mult de 3.000-4.000 de fani.
Deplasarea prea lungă și prea costisitoare până la Timișoara, scorul, care a parafat calificarea încă din tur, dar și lehamitea de fotbal, indus multor bănățeni după retrogradarea lui Poli, au făcut ca până azi, pentru Rapid – Slask, să se vândă doar 500 de bilete pe internet și 300 la casele stadionului „Dan Păltinișanu”.
O cifră dezolantă pentru un meci de cupe europene, dar cât se poate de reală. Ieri, timișorenii erau mai entuziasmați de jocul de Cupă dintre Poli II și UTA, decât de Rapid – Slask, iar de la București, semnalele nu erau deloc îmbucurătoare. Surse din galeria Rapidului au dezvăluit că la Timișoara nu vor putea merge mai mult de 1.000 de fani.
„Întoarceți-ne favorul!”
În aceste condiții, singurul lucru la care se mai speră este o afluență spre stadion ad-hoc, în ziua meciului. Suporterii Rapidului cred că ar fi timpul ca frații lor din Banat să le întoarcă favorurile făcute în trecut și să-i ajute să creeze cu Slask o atmosferă frumoasă.
„Și noi i-am ajutat să umple peluza când au avut deplasări la Steaua, Dinamo sau prin împrejurimi. Ar fi frumos să se adune și ei de data aceasta și să vină alături de noi la stadion”, spun giuleștenii.
2000 de bilete au cerut cei de la Slask Wroclaw pentru fanii lor înaintea „dublei” cu Rapid, dar sunt așteptați maximum 500 de polonezi la Timișoara, având în vedere scorul greu de remontat din tur