Revenirea lui Matei pune pe lista de transferuri un jucător abia venit la Steaua!** Cum a fost convins Gigi Becali să accepte această decizie:
Implicarea unuia dintre managerii Stelei la echipă se vede tot mai mult. Gabi Matei rămâne preferatul lui
Sezon nou, șansă nouă pentru Gabi Matei, fotbalist care în ultimul an a fost în atenția publicului mai mult pentru viața extrasportivă decât pentru aparițiile în tricoul Stelei. Fundașul dreapta a primit o veste bună de la antrenorul său exact în perioada în care și-a reluat antrenamentele normale: a fost inclus pe lista UEFA, acolo unde îl va avea concurent pe post pe macedoneanul Daniel Georgievski. Deși surprinzătoare, decizia lui Reghecampf are la bază o analiză amănunțită desfășurată în ultimele luni, „dosarul” lui Matei incluzând aspecte sportive, dar și personale.
Revenirea lui Gabi Matei a fost evidentă în special în ultimele trei săptămâni. La mijlocul lunii august, fundașul a avut un scurt conflict cu antrenorul său. În timpul unui antrenament fizic alături de preparatorul fizic Thomas Neubert, Matei a avut un moment în care s-a plâns de dureri.
Cuminte și devreme în pat
Din pricina faptului că neamțul nu este încă familiarizat cu limba română, la urechile lui Reghecampf a ajuns informația cum că Matei se plânge de intensitatea pregătirii. Tehnicianul a avut o ieșire nervoasă la adresa elevului său și i-a alcătuit un program de antrenament spartan în acea zi, Matei terminând pregătirea cu greu. Potrivit surselor din interiorul clubului roș-albastru, momentul l-a motivat pe fotbalist.
Gabi Matei s-a hotărât să respecte cu sfințenie indicațiile preparatorului fizic, uimindu-l în perioada ce a urmat cu dorința de a reveni cât mai repede pe teren. Mai mult, Reghe s-a interesat și cu privire la viața lui Matei din afara terenului și a aflat că după despărțirea de Mădălina Pamfile fotbalistul s-a cumințit și își petrece nopțile acasă. Astfel, fundașul dreapta venit de la Pandurii în vara anului trecut a fost inclus pe lista UEFA în dauna lui Andrei Dumitraș, om care a marcat de două ori pentru Steaua.
Cum a fost convins Gigi Becali
Un alt motiv pentru care Gabi Matei a fost preferat în dauna fostului căpitan al Ceahlăului ține de aprecierea de care se bucură din partea managerului echipei, cel care l-a și adus în Ghencea. Potrivit surselor ProSport, acesta din urmă s-a consultat cu patronul pentru a-l convinge de alegerea sa. „Patroane, treaba unui fundaș nu este să dea goluri, el trebuie să se apere. Ori Dumitraș nu se apără la fel de bine ca Georgievski, nici ca Matei”, i-a „șoptit” managerul lui Gigi Becali. Șeful Stelei a fost de acord cu raționamentul, iar Andrei Dumitraș a rămas doar o variantă pentru Liga I, existând chiar posibilitatea împrumutului către o altă echipă în pauza de iarnă.