Gabi Tamaș, poate cel mai controversat jucător din Liga I, e conștient că partida de la Atena va fi una extrem de dificilă, mai ales din cauza atmosferei create de fanii lui PAO. ‘Gate 13’ e una dintre cele mai fanatice facțiuni din Grecia , așadar atmosfera creată este o grijă în plus pentru formația noastră.
Tamaș a văzut derby-ul din weekend-ul trecut, când PAO a întâlnit marea rivală, Olympiakos, iar fanatismul suporterilor l-a pus pe gânduri pe fundaș.
„Sunt șanse puține, dar există. Am văzut meciul dintre Olympiakos și Panathinaikos, este un iad acolo, dar noi mergem la victorie. Nu trebuie să ne speriem.„, a spus fundașul la Sport.ro
Forța ofensivă a ‘câinilor’a crescut clar odată cu revenirea lui ‘Săgeată’, iar când și Bratu va fi apt, atacul va fi unul cu adevărat stelar: „I-am dus lipsa lui Niculae, îi ducem lipsa și lui Bratu, toți jucătorii accidentați ne lipsesc. E bine că aceștia când revin dau totul pe teren și reușesc să facă diferența.„
Tamaș a recunoscut că a existat un moment de panică după golul austriecilor, dar jucătorii lui Țălnar s-au mobilizat exemplar: „Ne-am temut la 0-1, dar ne-am mobilizat și am reușit să întoarcem rezultatul.„
În privința unui eventual transfer, Tamaș a fost extrem de categoric: „Nu știu nimic de niciun impresar, eu sunt jucătorul lui Dinamo și mă concentrez pe ce e de făcut aici„
VEZI AICI ATMOSFERA FANTASTICĂ‚ CREATĂ‚ DE SUPORTERII LUI PAO
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER