O calificare din dubla cu Sevilla ar însemna pentru CFR cea mai mare performanță din istoria echipei. La fel ar fi și pentru jucători. Ciprian Deac simte importanța momentului, după ce în turul 16-imilor de finală din Europa League ardelenii au remizat cu ibericii, la Cluj, scor 1-1.
„Da, cred că și pentru colegii mei reprezintă meciul carierei. Dacă am trece în faza următoare ar fi cea mai mare performanță din istoria clubului”, a spus Deac, care crede într-o minune: „Să sperăm. De asta am venit aici. Nu am venit doar să mai trecem un meci în istoria clubului. Aștept de mult acest meci, aștept să mergem în faza următoare, dar trebuie să fim realiști”.
Ciprian Deac nu uită greșeala colectivă comisă de clujeni în partida tur, după care Sevilla a egalat. „Am fost supărat după acel meci. Cu mai multă atenție puteam să obținem victoria. A fost o mică neatenție și sperăm ca mâine să nu mai avem astfel de momente. Noi vom încerca să dăm 150 la sută. Sevilla e echipa favorită, echipa mai bună, dar sperăm să compensăm cu dăruire. E clar că Sevilla are o echipă mult mai bună, probabil va ataca din primul minut, dar trebuie să fim pregătiți”, a spus Deac.
Sevilla și CFR Cluj joacă joi, de la ora 22:00, în returul 16-imilor de finală. Meciul va fi liveTEXT pe ProSport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER