Ronny Deila: „A fost dezamăgitor când Astra a înscris, dar sunt foarte bucuros pentru cele 3 puncte”

Tehnicianul echipei Celtic Glasgow, Ronny Deila, a declarat joi seară, după meciul cu Astra Giurgiu, scor 2-1, că a fost dezamăgitor atunci când formația din România a înscris în minutul 81, dar a precizat că este foarte bucuros pentru cele 3 puncte, informează site-ul oficial al clubului scoțian.

„Când am condus cu 2-0 am sperat că s-a terminat, dar adversarii noștri au înscris, ceea ce a fost dezamăgitor. Însă până la urmă am câștigat meciul și cred că în repriza a doua am avut mai multe ocazii decât cei de la Astra. Am fi putut avea de suferit în prima repriză din cauza unor greșeli stupide în apărare, dar sunt foarte bucuros că am obținut cele trei puncte. Stefan Scepovici a avut două ocazii mari înainte de a înscrie și sunt bucuros pentru el că a marcat. Știm ce contribuție are. Este mereu în fața porții și simte ocaziile, iar până la urmă a înscris. De aceea l-am ținut pe teren, pentru că a avut câteva ocazii și asta face un marcator. Cred că îi va crește încrederea de sine”, a spus Deila.

Formația Astra Giurgiu a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 2-1, de echipa scoțiană Celtic Glasgow, în grupa D a Ligii Europa, înregistrând a treia înfrângere consecutivă în această competiție. Pentru Celtic au înscris Scepovici ’73 și Johansen ’79, iar pentru Astra a marcat Enache ’81.

Mediafax

Publicat: 24 10. 2014, 09:39
Actualizat: 24 10. 2014, 09:40